Sari la conținut

Mesajele audio ale unui număr: ce aud apelanții, în fiecare situație

Introducerea, așteptarea, mesageria vocală și mesajele pentru situațiile speciale: cum le ascultați, cum le înlocuiți cu înregistrări proprii și ce format trebuie să aibă.

Echipa AVAI3 minute de citit
Panoul AVAI, mesajele unui număr: introducerea, așteptarea, mesageria vocală și celelalte momente ale apelului.

Pe lângă vocea asistentului, apelanții aud câteva mesaje înregistrate: o introducere la început, un mesaj de așteptare, invitația de a lăsa un mesaj vocal și mesajele pentru situațiile în care asistentul nu poate prelua apelul. Fiecare număr are propriile mesaje, în capitolul Mesaje al numărului.

Oricine din echipă poate asculta mesajele; Administratorii și Dezvoltatorii le pot schimba.

Informarea apelanților

Platforma nu redă niciun anunț propriu. Informarea apelanților că apelul este înregistrat și preluat de un asistent AI este responsabilitatea dumneavoastră, iar locul obișnuit pentru ea este mesajul Introducere. De exemplu: „Bună ziua, ați sunat la Clinica Demo. Convorbirea este înregistrată și este preluată de asistentul nostru virtual.”

Momentele unui apel

Capitolul Mesaje al unui număr: avertismentul despre informarea apelanților și mesajele Introducere, Așteptare, Mesagerie vocală, Sold insuficient, Linii ocupate, Asistent indisponibil și Niciun asistent.
Mesajele unui număr, în ordinea momentelor din apel.
MesajCând se aude
IntroducerePrimul, la fiecare apel preluat (în afară de testul de ecou).
AșteptareÎn buclă, cât timp asistentul se conectează. Se aude rar: de obicei asistentul răspunde în mai puțin de o secundă.
Mesagerie vocalăÎnainte de semnalul sonor, ori de câte ori apelantul poate lăsa un mesaj.
Sold insuficientCând soldul este prea mic, la începutul apelului sau când se epuizează în timpul lui.
Linii ocupateCând firma a atins limita de apeluri simultane.
Asistent indisponibilCând asistentul nu poate prelua apelul (o defecțiune sau o eroare de configurare).
Niciun asistentCând numărul nu are niciun asistent activ.
Apel de testLa apelul de test al unui număr nou, înainte de activare.

Ascultați, înlocuiți, reveniți, ștergeți

  • Butonul ▶ redă mesajul.
  • Meniul ⋮ are Înlocuiește (sau Încarcă, pentru un moment fără mesaj), Revino la mesajul implicit, al platformei, și Șterge.
  • Un mesaj șters nu se mai aude: momentul este sărit, iar panoul îl arată ca „pas sărit”.
Meniul mesajului Introducere, cu opțiunile Înlocuiește, Revino la mesajul implicit și Șterge.
Fiecare mesaj se poate înlocui, readuce la cel implicit sau șterge.

Orice schimbare se salvează imediat. Un fișier nou trece printr-o verificare și apare „În verificare”; dacă este respins, panoul arată motivul, iar dumneavoastră primiți alerta „Mesaj respins”.

Formatul înregistrărilor

  • fișiere wav, mp3, ogg sau flac, de cel mult 10 MB; nu se acceptă m4a, formatul notițelor vocale de pe iPhone;
  • cel mult 30 de secunde (mesajul de Așteptare: cel mult 180 de secunde);
  • înregistrați la 16 kHz sau mai mult; vorbirea simplă, fără muzică de fundal, se aude cel mai bine pe liniile telefonice.

Ce aude apelantul, în fiecare situație

SituațiaCe se aude
Apel preluat de asistentIntroducere → (Așteptare) → asistentul, care începe cu prima replică
Sold prea mic la începutIntroducere → Sold insuficient → Mesagerie vocală → semnal → mesaj
Soldul se epuizează în timpul apeluluiSold insuficient → Mesagerie vocală → semnal → mesaj
Limita de apeluri simultaneIntroducere → Linii ocupate → Mesagerie vocală → semnal → mesaj
Asistent indisponibil(Introducere, dacă nu s-a auzit încă) → Asistent indisponibil → Mesagerie vocală → semnal → mesaj
Transferul către o persoană nu este preluatMesagerie vocală → semnal → mesaj
Niciun asistent activ pe numărNiciun asistent → propria voce, 60 de secunde → închidere
Număr nou, înainte de apelul de testApel de test → propria voce, 60 de secunde → închidere

Cu mesageria vocală oprită pe număr, apelul se încheie după mesajul care explică motivul. Când toate liniile sunt ocupate, apelanții pot aștepta o linie liberă cât timp firma are locuri în așteptare; ceilalți aud mesajul „Linii ocupate”. Câte apeluri preia firma în același timp și câți apelanți pot aștepta vedeți pe pagina Acasă; le puteți mări din Facturi și plăți.

Ce urmează

Primele apeluri apar în pagina Apeluri, cu transcrierea, înregistrarea și ce e de rezolvat după fiecare.

Distribuiți

Blog

Citiți și

Toate articolele

Lăsați AVAI să răspundă la următorul apel

Cont nou